Poly Monthly 31 – Cum să ne începem relațiile mai bine
Mulți dintre noi începem să căutăm informații despre cum să ne facem relațiile mai bune după ce lucrurile nu merg în direcția dorită. Dar există moduri în care putem să pornim la drum cu mult mai multe șanse de reușită. Vă propunem la acest poly monthly să vorbim despre uneltele care ne fac relațiile mai bune de la început.
Și pentru că ne dorim să adunăm cât mai multe informații bune de la cât mai mulți dintre voi, vă provocăm la un format de discuție de tip bibliotecă vie. Aceia dintre voi care deja au experiență și tips and tricks pe care vor să le împărtășească sunt încurajați să ne povestească. Ne putem împărți în mai multe grupuri sau putem rămâne toți la un loc, în funcție de cum preferă toată lumea.
____
Poly Monthly e un eveniment dedicat tuturor celor interesați de stiluri alternative de relaționare (relații deschise, swingeri, poliamoroși, anarhiști în relaționare). Ne vom aduna o dată pe lună pentru a discuta pe o temă pe care o vom propune de fiecare dată. Contribuțiile voastre sunt esențiale și nasc aceste întâlniri, așa că vă încurajăm să propuneți subiecte care vi se par interesante, din care credeți că ați putea învăța, cu care v-ați confruntat sau teme unde credeți că ați avea o experiență utilă de împărtășit.
Ceea ce ne dorim e să fim un grup de suport, bazat pe prietenie, unde să putea discuta acele aspecte ale relațiilor noastre pe care e dificil să le abordăm cu alte persoane care nu înțeleg pe deplin acest stil de relaționare.
Vă așteptăm singuri sau alături de partener sau parteneri. Puteți pune întrebări deschis și liber, dar vă rugăm să tratați toți ceilalți participanți cu respect. Nu este necesar să vorbești la întâlniri, dacă nu te simți confortabil să o faci, dar încurajăm cât mai mult comunicarea, pentru că împreună putem găsi mult mai simplu soluții la probleme cu care probabil ne-am confruntat fiecare dintre noi.
Reguli Poly Monthly
* Vă rugăm lăsați ego-ul la ușă. Acesta este un spațiu mai sigur pentru toate genurile, orientările sexuale, pentru toate persoanele indiferent de mediul din care provin, forma corpului lor, abilitățile lor sau tipul de relații în care se află. Nu presupuneți lucruri despre oameni – întrebați!
* Orice fel de comportament rasist, sexist, xenofobic, homofobic, transfobic sau discriminatoriu va duce la excluderea din cadrul evenimentului.
* Respectați intimitatea, spațiul personal și limitele altora. Nu vorbiți despre ce ați auzit sau ați văzut sau despre persoanele pe care le-ați văzut la eveniment.
* Nu încurajăm consumul de alcool în exces.
* Acest eveniment nu se dorește a fi unul de dating, deci vă rugăm să nu abordați participarea în cadrul lui ca pe o șansă de a “agăța”.
Politica anti-covid
Suntem conștienți că pandemia nu s-a terminat și că virusul continuă să existe. Mizăm însă pe responsabilitatea individuală și nu impunem măsuri speciale, altele decât cele elementare de igienă și prevenție. Vă recomandăm însă ca, dacă înregistrați cele mai mici semne de disconfort fizic, semne de răceală, temperatură, nas înfundat, tuse, să amânați participarea voastră și prezența în grup pentru o dată ulterioară. Vă garantăm că veți mai avea ocazii. Masca nu este obligatorie, dar îi apreciem totdeauna în mod deosebit pe cei care sunt atenți la protecția lor și a celor din jur.